Tiralior – Reconstrucție

Universul de versuri

În ștersul șes, Terra

Intensul interesului

Și sfertul unde fierb – era

Fier forjat al ființei

Am forțat limita științei

Încordat printre date

Cifre, rime, dive, gratii

Precare patimi

Timpul n-ajunge la timp

Limitat de sfera materială

În tristețea conștiinței duale

Sunt o pradă a prăzilor

Un contrasens al străzilor

Unghiul focalizat și calibrat

Atât de calic – calm

Printre zgârie-nori

Ce eclipsează Orizontul

Barbar îngust la gusturi

Gazele și bizoni cu

Semnul distinctiv al efemerului

Consecința industrializării infernului

E iad simbolic

Doar începutul bolii

Inteligența e inutilă

Cât timp sunt ininteligibil

E o lume infantilă

Cu un comportament incorigibil

Prea multe cuvinte mari

Pentru minți mici

Ce ne mint de mici

Și noi stăm cuminți, unici

Cu zile cu zimți și frici

Că ne vor lua totul de aici

Să pornim de la zero spre absolut

Abisal, vag și sar direct în necunoscut

Dar ce înseamnă de fapt totul?

Nu le mai fac jocul

Refuz superstiții

La refuz că trag cu dinții

Și voi creștini uniți

Rugați-vă sfinții

Să nu mai prostească prinții

Că ne îneacă gloata toată în inhibiții

Și ne omoară părinții

Și pe noi, viitorii piloni

Că parcă suntem puși ca pioni între spioni.